Olguța Vasilescu: PSD este singurul partid care a crescut pensiile de câte ori s-a aflat la guvernare

Olguța Vasilescu: PSD este singurul partid care a crescut pensiile de câte ori s-a aflat la guvernare
Lia Olguța Vasilescu / Foto: MEDIAFAX FOTO-Eduard Vînătoru
Publicat: 25/08/2024, 17:59

Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, în prezent edilul Craiovei, a precizat, duminică, pe Facebook, că PSD ar fi singurul partid care a crescut pensiile de fiecare dată când s-a aflat la guvernare.  

„Ieri, am dat niște declarații despre situația de la pensii și am avut prilejul să constat că nu am fost întrebată pentru clarificări, ci pentru a mi se trunchia frazele, cât să reiasă altceva decât am spus, fiindcă ideea era ca PSD să iasă prost și nu să se afle adevărul. Să o luăm cu începutul și să explic exact ce am vrut să spun!

În 2019 a fost aprobată Legea pensiilor publice, cea mai potrivită pentru rezolvarea inechităților, o lege la care au lucrat cei mai buni specialiști de la Casa Națională de Pensii Publice, o lege dezbătută în fiecare județ din țară, acceptată într-o proporție covârșitoare de toți cunoscătorii sistemului. Se reglau acolo inechitățile dintre femei și bărbați, dintre cei care au ieșit la pensie în ani diferiți, se rezolvase problema adeverințelor care nu mai pot fi găsite, pentru a se putea crește punctajul, în sensul că se adăuga un procent de 10 la sută pentru fiecare pensionar care nu mai avea de unde să le aducă, mamele cu mai mulți copii născuți și crescuți ieșeau mai devreme din activitate, se stabilise o formulă de calcul aproape de perfecțiune”, a scris Olguța Vasilescu pe Facebook.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană a avut multe de obiectat în cee ace privește Legea Pensiilor.

Aproape, pentru că nu există o formulă perfectă pentru un sistem atât de dezechilibrat… Am negociat atunci cu Comisia Europeană care a avut mai multe obiecții, am refuzat categoric stabilirea vârstei de pensionare la 70 de ani și nu am vrut să accept modificări pe lege. Am primit și vizita FMI care ne spunea că legea nu e sustenabilă, am demonstrat că scăzusem deficitul la fondul de pensii de la 16 mld, cât preluasem de la Guvernul Cioloș, la 2 mld, deși efectuasem majorări de 78 la sută la pensia minimă și 45 la sută la celelalte pensii publice, până în acel moment. Să nu uităm că pensia minimă era 400 de lei când a venit PSD la guvernare. Nu am acceptat nicio intervenție pe lege și nimeni nu ne-a putut impune altceva decât stabilisem noi, fiindcă nimeni nu asumase atunci altceva care să ne oblige, cum s-a întâmplat după apariția PNRR. Cea mai grea bătălie am dus-o atunci cu partidele de dreapta, USR și PNL care vorbeau doar despre „nesustenabilitatea” legii care ar duce la imposibilitatea creșterilor rezultate din noua formulă de calcul. Vedeți pe site-ul Parlamentului României toate dezbaterile la adoptarea legii și veți înțelege. În ciuda tuturor, legea a intrat in vigoare în 2019”, explică fostul ministru al Muncii.

„Recalcularea tuturor pensiilor urma să înceapă în anul 2020 și să se finalizeze în 2022”

Potrivit sursei citate, „pasul următor era ca, până la finalul anului, să se cumpere softul necesar recalculării și să se angajeze personalul necesar ca să introducă datele în soft”.

„Recalcularea tuturor pensiilor urma să înceapă în anul 2020 și să se finalizeze în 2022, moment în care pensionarii trebuiau să primească pensii recalculate pe noua formulă, în majoritatea cazurilor dublate. În anul 2020, însă, la guvernare au venit PNL și USR, care au aruncat legea la coș, au trecut în programul de guvernare că e necesară o nouă lege, nu au început recalcularea. Anul următor, a venit Guvernul Câțu. Marele „specialist” Ghinea, a negociat PNRR-ul cu Comisia Europeană și a introdus aici un jalon obligatoriu ca să se poată accesa miliardele cuvenite României, care însemna modificarea legii pensiilor, modificarea formulei de calcul, care prevedea un mecanism de „frânare” a creșterii pensiilor, de indexare a acestora astfel încât să nu mai permită „creșterile ad-hoc”, adică de guvernele care veneau după ei, de limitare a procentului din PIB destinat pensiilor la 9,4 la sută din PIB, în condițiile în care media europeană era de 13 la sută și chiar de imposibilitate de modificare a noii formule timp de 50 de ani! Pentru cei care nu cred, postez mai jos, exact extrasul din PNRR asumat de guvernul PNL- USR. PNRR-ul nu a fost transmis Parlamentului României spre aprobare, a fost secretizat și transmis direct Comisiei Europene, fără să se ceară măcar un punct de vedere Ministerului Muncii sau Casei Naționale a Pensiilor Publice, fără cea mai mică urmă de „transparență decizională ” despre care vorbesc în public nonstop!”, spune Olguța Vasilescu.

„Ministrul Marius Budăi a solicitat constituirea unei comisii la nivelul Departamentului de Muncă al PSD”

Edilul Craiovei mai spune că Marius Budăi a solicitat constituirea unei comisii la nivelul Departamentului de Muncă al PSD, unde au fost chemați toți specialiști în pensii.

„Am descoperit întâmplător ceea ce era scris despre pensii in PNRR, după ce acesta a fost publicat de Comisia Europeană. Ministrul Marius Budăi a solicitat imediat constituirea unei comisii la nivelul Departamentului de Muncă al PSD, unde au fost chemați toți specialiști în pensii, ca să vedem ce e de făcut pentru a limita proporțiile dezastrului. A solicitat o întrevedere de urgență cu comisarul pe Muncă, iar Marcel Ciolacu, președintele PSD a plecat la Bruxelles, a doua zi, pentru a se începe rapid o negociere măcar pe modificarea procentului de 9,4 la sută din PIB care împiedica o creștere de pensii până în 2070. Știu exact care a fost reacția Comisiei, pentru că și eu am avut o întrevedere cu comisarul Nicolas Schmit, la sediul Asociației Municipiilor din România, unde am ridicat aceeași problemă și mi s-a răspuns tranșant: „Guvernul României a cerut să se includă astfel de lucruri în PNRR, a fost decizia statului, iar PNRR nu se mai poate modifica, pentru că dacă facem asta pentru România, vor solicita și celelalte state reluarea discuțiilor pe PNRR-urile lor.” Cu alte cuvinte, dacă negociatorii voștri asta au solicitat, asta rămâne. Nu mai conta că se schimbase guvernul și acum PSD era în coaliție”, scrie fostul ministru al Muncii.

Olguța Vasilescu acuză în continuare PNL că a solicitat introducerea impozitării lor de tip CASS pe pensiile mai mari de 4000 lei.

„Când PSD a venit la guvernare, a condiționat acest lucru de cresterea punctului de pensie cu 10%, de la 1442 la 1586 lei si a pensiei minime cu 25% de la 800 la 1000 lei. În contrapartida, PNL a solicitat introducerea impozitării lor de tip CASS pe pensiile mai mari de 4000 lei. Ulterior s-a demonstrat ca solicitarea PNL a fost profund neconstituțională, iar măsura de impozitare cu CASS a fost abrogată. Ulterior, in 2022, PSD a crescut din nou pensiile pentru 2023, inițial a propus minim 10% dar, la final, a stabilit o creștere de 12,5%. Si astfel punctul de pensie a ajuns la 1785 lei. În 2023, PNL nu a făcut niciun demers să scoată acel 9,4% din PNRR. L-am scos noi, prin negocierile conduse de Marcel Ciolacu la Bruxelles. Tot atunci am stabilit si modelul de urmat cu privire la indexarea cu 13,8% a pensiilor de la 1 ianuarie 2024 si recalcularea din septembrie 2024. In paralel, conform obligațiilor asumate de PNL și USR, a trebuit să se lucreze la o nouă lege a pensiilor, în care încercam, de fapt, să salvăm formula din 127, cumva, dar ne-am trezit imediat cu scrisori pe la agențiile de rating, cu avize negative de la ministrul de Finanțe din partea PNL, cu amenințarea că se aruncă in aer deficitul si declarații ale liderilor PNL că nu e sustenabilă legea, că nu sunt bani si că ei nu susțin varianta noastră. După ce și-au dat seama că pierd electoral, au votat legea nouă, dar așa cum fusese cerut de Comisia Europeană, cu scoaterea unor articole din 127, cele mai importante, exact cum scriseseră ei în PNRR. Declarațiile lor sunt publice si demonstrează o mare doză de fariseism si ipocrizie.

Chiar și așa, fără toate bonusurile pe care PSD le introdusese în legea 127, noua lege înseamnă creșteri pentru 82 la sută dintre pensionari. PSD este singurul partid care a crescut pensiile de câte ori s-a aflat la guvernare și care a avut capacitatea să repare nedreptățile făcute de guvernările de dreapta. Asta o știu toți pensionarii, iar speranța lor ca să se mai corecteze unele lucruri în noua lege se îndreaptă tot către PSD. Mă uit la televizor și nu știu dacă să râd sau să mă enervez când văd cum ministrul de Finanțe care a tăiat 25 la sută din pensiile românilor pe vremea lui Băsescu ceartă PSD pentru legea pensiilor. Noroc tot cu PSD că a oprit atunci această nenorocire, atacând ordonanța lui la CCR! Probabil de asta ne și urăște! Sau văd cum reprezentanții USR plâng pe umerii pensionarilor, deși nu l-au dat pe Ghinea afară din partid pentru inepțiile scrise in PNRR și par că nici nu își mai amintesc declarațiile despre „nesustenabilitate”, „efort bugetar prea mare” și altele asemenea făcute ori de câte ori PSD majorează pensiile! Noroc ca exista google! Dar, de departe cele mai mari enormități le debitează actualul șef al CNPP care ne asigură ca legea pensiilor este „profund liberală”, deși a stat ascuns în biroul lui și când s-a redactat și când s-a negociat cu Comisia să se mai îndrepte din tâmpeniile băgate de PNL și USR în PNRR, dar mai ales când s-a dovedit că multe dintre deciziile trimise de CNPP pensionarilor sunt greșite! Mai jos găsiți fotocopii după PNRR, ca să înțelegeți exact cine face un „festival al dezinformării” și cât de prost au negociat unii care au avut țara pe mână!”, a conchis Olguța Vasilescu.

 

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar